Emil Săndoi a izbucnit în lacrimi în timpul momentului de reculegere premergător partidei Farul – FC Argeș. La o zi distanță, antrenorul oaspeților a vorbit despre moartea lui Ilie Balaci, fostul său coleg de la Universitatea Craiova.
lie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. „Minunea Blondă”, cum îl știu mulți, s-a născut pe 13 septembrie 1956. S-a lansat la clubul să de suflet, la U Craiova. Talentul pur l-a adus rapid în prima ecchipă, debutând la seniori 1973, la 16 ani. În același an și-a îndeplinit un alt vis. A câștigat primul titlu. Nu s-a oprit aici. A rămas la Craiova 12 sezoane, iar ulterior s-a transferat la Dinamo, alături de colegul său din Bănie, Rodion Cămătaru.
Doi ani a evoluat pentru bucureșteni, dar nu a reușit să câștige vreun trofeu, deși Dinamo avea o echipă de excepție, antrenată de Mircea Lucescu. În 1988, din cauza unei accidentări la genunchi a fost nevoit să-și încheie cariera de fotbalist. Ilie Balaci a îmbrăcat tricoul echipei naționale de 65 de ori și a marcat 8 goluri.
„El a avut o simpatie pentru mine din momentul în care am început să mă antrenez cu echipa mare, mereu a fost alături de mine cu sfaturi. Eu, la Craiova, l-am prins puțin. E un lucru despre care nu știi ce să crezi. Îmi trec atâtea imagini prin minte cu el. Era un lider. Dacă nu ar fi existat el, nu cred că exista Craiova Maxima. Și după ce nu a mai avut legături cu echipe, mereu ne strângea și ne vedeam. Ne întâlneam la o masă, mai stăteam de vorbă. El a fost factorul catalizator, pe teren, și în afara lui. A fost un om deosebit și un geniu fotbalistic. Să știți că el chiar dacă avea probleme de genul ăsta, nu le împărțea. Era un tip ambițios și mândru. Nu împărțea problemele personale, le ținea în el. Ionel Dănciulescu mi-a spus cu câteva secunde înainte și nu mi-a venit să cred. Am întrebat: ‘Sigur?’ Nu mi-a venit să cred. Mi-e atât de greu să vorbesc despre situația asta… nu-mi găsesc cuvintele.
Ilie Balaci a fost un învingător. Și la miuță îi certa pe ceilalți, a fost un gladiator, un învingător. Indiferent cu cine juca, nu accepta înfrângerea. Vă dați seama că transmiți ceva celor din jurul tău când ești așa”, a declarat Săndoi, la ProSport LIVE.
Săndoi a fost întrebat dacă un jucător din fotbalul românesc seamănă ca stil de joc cu „Minunea Blondă”, dar tehnicianul a răspuns clar: „Ilie Balaci e incomparabil. Nu-l putem compara cu nimeni.
Balaci era o persoană ambițioasă, își dorea tot. În România, în ziua de azi… poate nu au fost lucrurile aranjate cu și-ar fi dorit el. Și în Golf a pus condiții clare, poate că nu a întâlnit asta în România. Titlurile pe care le-a luat Ilie în zona Golfului poate că sunt la egalitate cu cele luate de Olăroiu”, a adăugat antrenorul lui FC Argeș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER